Предыдущая публикация
Doar în seara asta abia am realizat cât de distrusă sunt.
Cum deja aproape nimic nu mă mai poate afecta. Tremur în ultimul hal deși nu mi-e frig. Tremurul ăsta îmi pătrunde și în minte și mă lasă fără nimic rațional. Îmi lasă doar inima să gândeasc. Dar... inima săraca, vai, inimioara mea... Cum ar putea lua decizi drepte dacă e așa plină de răni nevindecate încă... Cum? Și totuși ea știe un sigur lucru, să-l iubească pe el. În halul ăsta în care e, tot pe el în vrea. Dar el, el e departe ținând pe alta în brațe. Inima mea e deja plină de ură, de furie, de dragoste, de durere... Ură pentru ea, pentru că te are. Ură pentru tine, că ți-ai bătut joc de ea. Ură pentru ceea ce sunt. Ură pentru lume. Tremurul meu nu aîncetat, a devenit mai puternic iar lacrimile, lacrimile nu vor să apară. Sunt orgolioase. Sau poate nu mai am lacrimi. Poate s-au terminat. Nu ar fi de mirare. Îmi pare rău pentru tot prin ce treci, inima mea. Îmi pare rău dragă inimă pentru toată dragostea pe care ai purtat-o pentru niște nemernici. Îmi pare rău pentru toate dezamăgirile primite. Pentru trădări. Îmi pare rău pentru tot ce-ai indurat. Pentru așteptările în zadar. Pentru speranțele năruite. Pentru visele uitate. Dar îți promit draga inimă că de acum încolo voi avea grijă de tine. N-am să te mai ofer pe tavă unor oamenii ce nu trebuie. N-am să-ți mai las să-ți intre în grație așa ziși prieteni. Nu. Voi avea grijă de tine sau... cel puțin voi încerca....
Следующая публикация
Нет комментариев